VIZITA LA PALATUL BRUKENTHAL
Iti place sa te rasfeti in vacante? Vrei sa vezi cum traiau familiile aristocrate pe vremuri? Atunci e musai sa incerci cazari la palate sau castele istorice. Si trebuie sa stii ca poti face asta si la noi in tara. Spre exemplu poti vizita oricand Palatul Brukenthal din Avrig. Este o locatie deosebita situata la 30 km de Sibiu.

Palatul Brukenthal a fost renovat incepand cu 2011 dupa planurile initiale si astazi este deschis oaspetilor si pentru cazare. Este situat la poalele Muntilor Carpati, in punctul cel mai ridicat al orasului Avrig, la 15 metri deasupra raului Olt. Drumul este bun si se ajunge foarte usor. Palatul Brukenthal este o adevarata bijuterie turistica ce merita vizitata.
DESPRE PALATUL BRUKENTHAL
Palatul Brukenthal este numit si “Edenul din Transilvania”, fiind cunoscut drept singurul palat din Romania cu o impresionanta gradina amenajata in stil baroc. Palatul Brukenthal a fost resedinta de vara a guvernatorului Samuel von Brukenthal. Constructia dateaza de la sfarsitul secolului XVIII si se intinde pe o suprafata totala de 16 hectare.
CAZARE LA PALATUL BRUKENTHAL
Palatul dispune de 5 camere duble pentru oaspeti (baie comuna), 8 camere VIP(baie proprie) si un apartament spatios, toate situate in Oranjerie, chiar in mijlocul parcului. Mobila este moderna si in interior este foarte curat. Camerele sunt foarte spatioase si mai ales inalte, asa cum erau pe vremuri.

Preturile de cazare pornesc de la 180 ron/noapte si ajung pana la 600 ron/noapte.
In spatele cladirii se afla si o parcare unde iti poti lasa masina in siguranta si un parc cu leagane si atractii pentru copii.
Micul dejun este inclus si delicios. Poate fi servit chiar pe terasa, in gradina olandeza, in mireasma florilor.
RESTAURANT
Restaurantul din Oranjerie are servicii a la carte, meniuri speciale si preparate savuroase. O varietate culinara din care sigur gasesti ceva sa-ti placa. Aici se organizeaza si evenimente: nunti, botezuri, banchete si evenimente corporate(de aceea e bine sa-ti faci rezervare din timp). Locatia dispune de 2 sali cu maxim 120 de persoane. Pentru evenimente mai mari, resedinta dispune de un cort special amenajat in parc. Pentru amintiri de neuitat, poze, activari si intampinarea invitatilor pe treptele de la palat, locatia este intr-adevar ceva deosebit.

IMPREJURIMI PALATUL BRUKENTHAL
Daca ajungi in Avrig, este exclus sa nu treci si prin minunatul Sibiu, macar cat sa bei o cafea la una din terasele din Piata Mica sau la o plimbare prin Piata Mare, sa treci pe Podul Mincinosilor si sa admiri curatenia si disciplina localnicilor.
Desigur, nu poti rata Muzeul ASTRA (Sibiu) sau Pensiunea Apfelhaus de unde poti admira peisajele superbe de pe colinele Cisnadioarei.




